Site in constructie.
Visul lui Stefan cel Mare - Dimitrie Bolintineanu
Seara raspandeste umbrele-i usoare.
Si melancolia trece ganditoare.

Dar Stefan cel Mare, ratacit prin vai,
Dintr-un corn de aur cheama bravii sai.

Inima-i zdrobita ca a lui ostire;
Tara-i intristata ca a lui gandire!

Pe un colt de piatra sade el in dor;
Vantul sufla paru-i lung, fluturator.

Pentru-ntaia oara inima lui plange!
Ochii lui revarsa picaturi de sange.

Acolo da capul somnului mijind
Ce-i inchide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iata ca-i apare o fecioara juna,
Ale carei plete stralucesc la luna,

Negre si bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupra-i cad patrunzatori;

Cad ca doua raze, dulci si calduroase,
Mana ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grait,
Insusi el suspina si s-a indoit?

Inteleg fricosul ce ascuns loveste,
Robul ce saruta jugul ce-l striveste;

Dar un suflet mare, suflet de barbat,
Nu-nteleg, o, Stefan, cum s-a intristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodata!
Urma datoria care ti-e lasata!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare tar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboara ea cu fala;
Un parfum de roze pasul ei exala.

Stefan se desteapta, sterge fata sa,
Unde-o lacrimioara dulce se scura.

Luna argintoasa rade printre nori,
Dulcea filomela canta intre flori;

Iar la focul lunii, cand mi se desteapta,
Vede-a lui ostire care il asteapta.

Vede capitanii ce il inconjor
In tacerea noptii le vorbeste lor:

- "Fratilor de arme, fala romaneasca!
Daca o sa piara tara parinteasca,

Daca-n cartea soartei este insemnat
A pieri poporul cel mai laudat,

Cel putin atuncea piara vitejeste
Remuscand toiagul care il loveste,

Ca un ager sarpe ce lovit si-nvins,
Cauta sa muste cel ce l-a atins!

Astfel e romanul, si-n a lui cadere
Cine il raneste, dupa dansul piere!

Astfel e romanul, astfel sa pierim,
Si-n caderea noastra chiar sa ne marim!"

Mii de glasuri striga... Luna bucuroasa
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasa;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Si-n adancul noptii vaile mugesc:

- "Astfel e romanul, astfel sa pierim,
Si-n caderea noastra chiar sa ne marim!"


202
Poate te intereseaza si:
Singuratatea
de Mateiu Ion Caragiale
125
Cantec ostasesc
de George Cosbuc
117
Oul dogmatic
de Ion Barbu
172
Inscriptie pe o casa noua
de Lucian Blaga
137
Cantecul nebunului
de Ion Minulescu
104
ON: 24